27 mai 1600: Prima Unire politică a celor trei principate româneşti

Melidonium

La 27 mai 1600 Mihai Viteazul este intitulat “Domn al Ţării Româneşti, Ardealului şi Moldovei”. 

Mihai Viteazul, domn al Ţării Româneşti, a deschis în istoria poporului român o nouă epocă, care va avea drept scop unirea celor trei principate române. Acesta a venit la tronul Ţării Româneşti într-o situaţie de cumpănă, într-o conjunctură internaţională complexă, cînd presiuni externe şi dificultăţi politice şi economice interne puneau sub semnul întrebării durabilitatea statului român.

Mihai Viteazul s-a dovedit a fi un bun organizator şi comandant militar, parcurgînd între 1588-1593 întreaga ierarhie administrativ-politică a ţării. Domnia sa (1593-1601), prin evenimentele care au avut loc, cunoaşte două perioade distincte – dar strîns legate între ele: lupta de eliberare de sub dominaţia otomană (1594-1598), respectiv unirea politică a celor trei ţări române (1599-1601).

 Întru realizarea primului obiectiv Mihai-Viteazul a întreprins o serie de acţiuni: a făcut însemnate comenzi de armament în Transilvania, a refăcut atelierele de tunuri şi pulberăriile de la Tîrgovişte, a crescut dotarea artileristică, a dotat infanteria cu arme de foc portabile, a restructurat instituţiile tradiţionale în consens cu obiectivele politice şi cerinţele militare ale epocii, în fruntea unităţilor sale armate a numit oameni apropiaţi, persoane de nădejde, buni profesionişti, potriviţi locului şi momentului şi, nu în ultimul rînd, a ştiut să-şi apropie masele largi populare, fără al căror aport nu şi-ar fi putut atinge obiectivele sale, cărora le-a dedicat totul, inclusiv viaţa.

Mihai Viteazul, Voivode of Wallachia, Transylvania and Moldavia. (Photo credit: Wikipedia)

 A dus o serie de bătalii precum cele de la Călugăreni, Hîrşova, Brăila, Putineiu etc. După mai multe încercări de înlaturare a suzeranităţii otomane, Mihai-Viteazul a înţeles că acest lucru este posibil numai prin unirea eforturilor celer trei ţări româneşti.

Seklers bring the head of cardinal Andrew Bathory to Mihai Viteazul (Photo credit: Wikipedia)

 Colaborarea însa s-a destrămat atît în urma instaurării în Moldova a domnului Ierimia Movilă, cît şi în Transilvania a cardinalului polonez Andrei Bathory. Aceştia încheind pace cu Imperiul Otoman i-au cerut lui Mihai să plece de la tronul ţării. Însă răspunsul lui Mihai a fost pe măsură: ”pînă ce nu-mi vor arunca pămînt peste ochi, nu voi înceta să lupt cu turcii”.

Michael the Brave and his daughter Florica at Rudolf’s court (detail of a contemporary painting) (Photo credit: Wikipedia)

 În curînd domnul Ţării Româneşti a hotărît o campanie peste munţi a cărei scop era cucerirea Transilvaniei. Hotărîtoarea bătălie dintre Mihai Viteazul şi Andrei Bathory a fost la 18-28 octombrie 1599. Victoria s-a dovedit a fi a lui Mihai Viteazul. La 1 noiembrie 1599 Mihai Viteazul îşi face intrarea în Alba Iulia. La 10 mai a fost cucerit Bacăul, iar la 16 mai 1600 Suceava a fost luată fără luptă, din cauza că apărătorii cetăţii s-au predat.

Mihai Viteazul entering Alba Iulia (Photo credit: Wikipedia)

 Astfel la 27 mai 1600 Mihai Viteazul a fost intitulat într-un hristov în care scria că el este “Domn al Ţării Româneşti, Ardealului şi Moldovei”.

Coat of arms of the Romanian Principalities in 1600, having the Wallachian eagle on top. (Photo credit: Wikipedia)

 Realizînd unificarea principatelor M. Viteazul a dorit ca acest fapt să dureze cît mai mult. Însă a domnit in cele trei ţări doar cîteva luni. La începutul lui septembrie 1600 stările previlegiate din Transilvania se rascoală împotriva domniei sale. În ajutorul lor a venit oastea imperială şi în urma luptei de la 18 septembrie de la Miraslău Mihai pierde Ardealul. În acelaşi timp Movileştii recapătă Moldova. În zorii zilei de 8 august 1601 Mihai Viteazul este asasinat mişeleşte din ordinul generalului Habsburgic Gheorghe Basta.

Română: Statuia lui Mihai Viteazul Târgoviște (Photo credit: Wikipedia)

 Faptele marelui domnitor s-au impus ca simbol al luptei pentru unitate şi au exprimat o aspiraţie fundamentală a poporului român.

 “De la 1600 nici un român n-a mai putut gîndi unirea fără uriaşa lui personalitate, fără paloşul sau securea lui ridicată spre cerul dreptăţii, fără chipul lui de curată si desăvîrşită poezie tragică.”(N.Iorga).

sursa:   http://melidoniumm.wordpress.com/2012/05/27/27-mai-1600-prima-unire-politica-a-celor-trei-principate-romanesti/

LOCUL LUI NYIRO JÓZSEF NU-I AICI, IN ARDEAL, NU-I IN ROMANIA!

LAZAR LADARIU

In plina campanie electorala, visand cai verzi pe pereti si un pumn de voturi pentru Partidul Civic Maghiar, Szász Jenö, presedintele lui, pune pe jar, din nou, Romania, cerand reinhumarea osemintelor scriitorului Nyiro József, un fascist notoriu, "apostolul secuilor”, admirator fanatic al lui Hitler si al amiralului fara mare - Horthy Miklos, pe teritoriul statului roman, la Odorheiu Secuiesc! Taman acolo unde calugaritele romane au fost trase de par si tarate pe scarile Orfelinatului "Sf. Iosif”, pentru a le determina, cat se poate de "pasnic”, sa paraseasca acea cladire, pe care iredentistii, neorevizionistii, sovinii si extremistii de acolo au pus ochii, pentru a fi folosita, probabil, asa se spune, pentru Guvernul asa-zisului Tinut Secuiesc, autonomie teritoriala pe criterii etnice, o resuscitare a fostei Regiuni Autonome Maghiare de trista amintire. La Odorheiu Secuiesc, tocmai acolo unde, nu intamplator, in centrul orasului, a fost ridicat bustul lui Wass Albert, criminal de razboi, condamnat la moarte in contumacie, vinovat pentru uciderea unor romani din Muresenii de Campie si Sucutard, in septembrie 1940, pe timpul Diktatului de la Viena. Cei doi, Nyiro József si Wass Albert, au fost buni prieteni! Cine se aseamana – spune romanul – se aduna. Toate acestea se petreceau, deloc intamplator, tocmai pe vremea in care primar al Odorheiului era Szász Jenö, unul dintre sustinatorii ideii desfiintarii Liceului "Marin Preda” din localitate si a alungarii, imediat dupa 20-21 decembrie 1990, a profesorilor si a elevilor romani de acolo, dintr-o institutie de invatamant a statului roman, din inima de tara romaneasca.

Ce spune acum Szász Jenö, dupa ce, printr-o rasunatoare noua pornire antiromaneasca, da, spectaculos, cu parul in balta? Cica, fascistul Nyiro József, admiratorul lui Hitler, pe care-l numea "un mare ctitor si unificator”, si al lui Horthy, pe care-i proslavea, "are niste romane extraordinar de frumoase! El n-a fost condamnat pentru faptele lui”. Deci, "este un om corect !” – zice Szász Jenö. Un bob zabava. Nu virtutile literare ale scriitorului Nyiro sunt puse in discutie, ci optiunile lui politice, azi, cand, inca, pe acest mapamond sunt cautati de justitia internationala cei vinovati pentru faptele lor, comise in cel de-Al Doilea Razboi Mondial, pentru crime impotriva umanitatii, criminali, batrani acum, pripasiti prin ascunzatorile lumii, fugiti tocmai pentru a nu da socoteala. Numai ca dreptatea si adevarul (ca si in cazul lui Eickman!), chiar si tarziu, ies la lumina odata si odata! Apoi, in legatura cu "scrierile frumoase”, invocate de el, i-am da un exemplu, daca nu stie, ca si Wass Albert are, tot asa, "scrieri frumoase”, de pilda cartea "Langa Scaunul Domnului”, de fapt o smecherie literara, o capcana pentru cititorul roman naiv, neavizat, dar autorul a fost condamnat la moarte, ca si criminal de razboi, nu pentru scrisul, ci pentru faptele lui odioase. Szász Jenö continua sa dea cu parul in balta, stropind in stanga si in dreapta, incercand sa-i imbrobodeasca pe naivi, sustinand: "Nu exista nicio dovada ca era fascist!”. Zau? Ia sa deschida numai dumnealui paginile publicatiei "Magyar Erö” de prin anii 1940-1944, sa se convinga ce mai fascist era Nyiro, proslavindu-i pe Hitler si Horthy! Iar pentru a-si continua peroratia iredentista, Szász Jenö isi continua elucubratiile apoteotic: "Idealul lui Nyiro József era Ungaria Mare! Iar idealul meu este cel de autonomie!”. Trosc-pleosc! Gura pacatosului adevaruri graieste! Parca, pana mai ieri, dumnealui spunea, mintind, ca nu felul acesta de autonomie teritoriala-i idealul lui! Szász Jenö are neobrazarea de a merge pana acolo, incat sa sustina chiar nastrusnica idee ca "Horthy a fost protectorul evreilor din Ardeal!”. Pai nu se vede?! Cati evrei au mai ramas in Ungaria si in nordul Ardealului ocupat vremelnic de Ungaria horthysta si fascista, dupa Diktatul de la Viena, dupa 1944? Ce tampenie! Pai, daca-i asa, merita sa-i inalte Szász Jenö o statuie, si lui Horthy, in Ardeal, in Romania! Astia ar fi in stare! In cadrul unei emisiuni televizate, istoricul Vasile Lechintan aducea, in fata romanilor, a unei tari intregi, dovezile, documentele care probeaza justetea invinuirilor ce se aduc lui Nyiro József, din acea perioada nefasta a vietii lui. Prezent la acea intalnire, senatorul György Frunda, candidat la Primaria Targu-Muresului, cel care sustinea candva ca el nu reprezinta Romania, in Parlament, ci doar minoritatea maghiara si UDMR, a sarit ca ars, auzind acuzele pe care eruditul istoric le aducea celui aflat in discutie, clamand: "Asta-i propaganda comunista”. Cica Nyiro este un "subtil scriitor”, n-a fost tras la raspundere penala pentru faptele lui, iar ca scriitor, Frunda l-ar asemana cu Mircea Eliade! Iar evreii din Ungaria si din nordul Ardealului au fost trimisi, cu trenurile mortii, pe drumul cel fara intoarcere spre camerele de gazare, de Szalasi, nu de Horthy! Deci, domnul avocat pune eticheta: "Asta-i propaganda comunista!”. Dar Nyiro József ce fel de propaganda facea, in paginile publicatiei fasciste "Magyar Erö?”. Propaganda antisemita! A luat el, atunci si dupa aceea, oare, vreodata, in Parlamentul de la Budapesta fiind, atitudine impotriva crimelor abominabile comise de "arhanghelii cruzimii” in localitatile romanesti ale nordului Ardealului ocupat, la Ip, Traznea, Muresenii de Campie, Sucutard, Prundu Bargaului, Moisei, Sarmasu? A protestat, cumva, in vreun fel, impotriva deportarilor, a trimiterii evreilor, prin "solutia finala”, la moarte? Categoric, nu! Nu era, oare, Nyiro József, adeptul fascistului Szalasi Ferenc, mai-marele Partidului "Crucile cu Sageti”? Era! Szász Jenö considera ca aducerea in Romania si reinhumara osemintelor lui Nyiro József ar fi un "act de piosenie”! Intrebarea este: de ce tocmai la 27 mai, cu ocazia Rusaliilor catolice de la Sumuleu-Ciuc? Oare acesta era (si este) momentul potrivit? Chiar nu stie oricare om cu capul pe umeri ce se urmareste? Ce fel de piosenie? Asta-i piosenie, cat timp Szász Jenö si ai lui separatisti stau mereu cu cutitul autonomist al provocarilor la spate?

"Sa-i lasam pe morti sa-si duca linistiti somnul de veci!” – spune Szász Jenö. Dar cum ramane cu "somnul de veci” si linistea celor 40.000 de romani, ucisi miseleste, la 1848-1849? Dar ale celor omorati, cu bestialitate, prin satele romanesti ale nordului Ardealului ocupat, dat Ungariei fasciste si horthyste, de Hitler si Mussolini, in urma Diktatului de la Viena, din 30 august 1940? Sa-i uitam si pe romanii ucisi pe la Zetea, Dealu, Targu Secuiesc, Praid, dupa zilele loviturii de stat din decembrie 1989? Oare ranile, inca nevindecate, ale romanilor, mereu umiliti si provocati, nu conteaza? De ce trebuie, din nou, rasucit in rana cutitul istoriei, in continuele provocari iredentiste? Oare este moral ca romanii sa accepte aducerea in Romania - patria lor, a osemintelor unui fascist, cu husari calari, a unui xenofob si antiroman, raspunzator si el de crime imprescriptibile? Doar stafia asta fascista mai lipsea pe aceste meleaguri? Totul, sub patronajul presedintelui Parlamentului ungar, Kõver László, adept al disolutiei statului roman! Iar daca romanii nu sunt de acord, protestul lor sa fie considerat "scormonire a trecutului”? Oare este "moral” ca lui Wass Albert, criminal de razboi, sa i se ridice statuie la Odorheiu Secuiesc (asa cum s-a intamplat si cu busturile de la Reghin si Lunca Muresului, in judetul nostru!), unde Szász Jenö asuda sa mai aduca un fascist notoriu, insotit, cica, de husari calari? Oare este "moral” si normal ca, dupa ce "Garda Maghiara”, de sorginte neonazista, a fost interzisa in Ungaria, la ea acasa, reminiscentele ei, sub numele de "Batalionul Wass Albert”, sa marsaluiasca, la zilele nationale ale Ungariei, si cu alte prilejuri, pe strazi ale oraselor Romaniei? Deci, o miscare iredentista, interzisa in Ungaria, dar nu si in Transilvania! Este firesc, oare, ca, in Europa de azi, intr-o Romanie – stat national, unitar si independent –, steagul secuiesc sa fluture pe primarii din Harghita, Covasna si Mures, inlaturand Tricolorul? Inca o consecinta a cedarilor prostesti, romanesti!

Szász Jenö, nomina odiosa, afirma ca toate dovezile despre Nyiro József, scoase la lumina, ar fi niste... acuze! Acuze? Nu! Sunt realitati crude. Exista dovezi! Un lucru sa fie cat se poate de clar! Suntem noi, romanii, un neam nascut crestin, nu crestinati, precum altii, tot de altii, prin aceasta Europa. Suntem de acord ca scriitorul Nyiro József sa aiba un loc de veci, sa fie ingropat. Dar nu aici, in Ardeal, nu in Romania! Sa fie acolo unde si-a dat obstescul sfarsit, in Spania, unde a fost, de fapt, inmormantat! Daca nu, atunci la Budapesta, sau in oricare alt oras al Ungariei. Dar nu pe pamant romanesc! Pana si senatorul György Frunda, cu toate sustinerile lui, uneori antiromane sti, nu-i de acord cu aducerea lui Nyiro la Odorheiu Secuiesc! Sa ne mai intrebam o data: de ce se urmareste aducerea osemintelor lui, tocmai acum, in plina campanie electorala, la Odorheiu Secuiesc, dupa hatarul si hachitele lui Szász Jenö? Apoi, de ce, oare, din nou se amesteca Parlamentul de la Budapesta intr-o problema vizand teritoriul Romaniei? Care-i legatura? O legatura exista! Incurajand mereu, fara pic de rusine si retinere, tendintele autonomiste teritoriale secuiesti, mai ales dupa ce UDMR nu mai face parte din Cabinetul Ponta, premierul Ungariei, Viktor Orban, a schimbat macazul provocarilor intr-un scenariu diversionist. In Ungaria, unde, pana acum, lui Horthy Miklos i s-a ridicat doar un bust si i s-a dezvelit o placa memoriala, de curand, la Kereki, domeniul lui preferat de vanatoare, i s-a dezvelit, cu onoruri militare oficiale, in prezenta membrilor "Ordinului Vitejilor”, infiintat de el, o statuie in marime naturala! Acolo troneaza Guvernatorul cu pieptul plin de decoratii! Oare, printre ele se afla si cea data de Adolf Hitler, pentru promovarea ideologiilor fasciste, naziste? Dezvelirea statuii Guvernatorului Horthy, amiralul fara mare, omul lui Hitler si al lui Mussolini, considerat, de fanii lui de gasca, "cel mai mare conducator al secolului”, genereaza noi tensiuni, care ar putea fi evitate, prin neghiobia pusa la cale ducand, din nou, la deprecierea relatiilor romano-maghiare, si asa ajunse, uneori, intr-o ingrijoratoare perspectiva din cauza unor scenarii antiromanesti! Cultul personalitatii lui Horthy, care a sprijinit legile fasciste, votate in Parlamentul budapestan, privind populatia evreiasca, cel care a trimis peste 200.000 de soldati unguri sa piara, in gerurile rusesti, la Cotul DonuluiStalingrad, ingrijoreaza. Ungurii lucizi isi amintesc de acea afirmatie – reluata in ziarul "Cuvantul liber” de miercurea trecuta, a colaboratorului nostru, Hajdu Gyõzõ – a grofului Albert Apponyi, seful delegatiei Ungariei la Conferinta de Pace de la Paris, din anul 1920: "Horthy isi cladeste dominatia pe teroare si asuprire, pe incalcarea dreptului si libertatii cetatenilor!”. O spunea groful Apponyi, un ungur! Sa ne mai intrebam, cumva, de ce tocmai acum Szász Jenö vrea sa aduca osemintele lui Nyiro József la Odorheiu Secuiesc? Nimic nu mai este intamplator!

Care-i reactia autoritatilor romanesti? Ce fac domnii Ponta, Basescu, ministrul de Interne – Ioan Rus, cel de Externe Andrei Marga? Iarasi le-a cazut palaria pe ochi si se fac ei ca nu vad, ca nu stiu nimic? Nascocor, nevoie-mare, presedintele Traian Basescu se incinge in lupte aprige cu Olanda si cu florile ei - si bine face! -, se bate cu "ligheanul rusesc” – si rau face! –, dar tace-malc, fara minima reactie, ca sef de stat, cand un horthyst este adus in Romania! L-am vazut pe un penibil parlamentar intrebandu-se, neputincios, ridicand din umeri: "Pai, ce sa facem?”. Ce au facut, in cazuri similare, slovacii si estonii, tinand la demnitatea lor nationala! Ce au facut romanii mureseni, din Vatra Romaneasca si PUNR, la Targu-Mures, atunci cand, in martie 1990, s-a incercat revenirea iredentista la defuncta Regiune Autonoma Maghiara, romanii punand, cum spunea Avram Iancu, "pumnul in pieptul furtunii” lacomiei si obrazniciei liderilor udemeristi. Ce sa faca? Aceasta conducere noua sa dovedeasca romanilor ca tara asta nu-i un sat fara caini, ca potaile astea iredentiste nu mananca din traista ardeleanului, umilindu-ne cu obraznicia si cu sfidarea arhicunoscute, ca Romania este, intr-adevar, un stat suveran, national, unitar roman! Ca ei, acesti netrebnici, la comanda lui Viktor Orban, nu trebuie sa se mai plimbe, cand si cum vor, ca Voda prin loboda, prin Ardealul nostru! Ce sa faca? Ce au facut, in martie 1990, romanii din Satu Mare, atunci cand, venind sa sarbatoreasca ziua nationala a Ungariei pe teritoriul Romaniei, iredentistii, extremistii, neorevizionistii si sovinii unguri au dat navala, puzderie, peste granita, cu steaguri unguresti si cu imnul Ungariei. Atunci, romanii de acolo i-au intors pana la frontiera, aratandu-le ca aici este Romania, apoi, cu un sut in fund, li s-a aratat directia spre Ungaria! Nyiro József, mai ales ca exista si o Ordonanta de urgenta, trebuie intors de unde a venit. Aici, in acest Ardeal, in aceasta Romanie, nu-i este lui locul!

P.S. Ministerul de Externe, prin domnul Andrei Marga, "a comunicat societatii de cale ferata din Ungaria ca nu are voie sa ataseze un vagon special care sa aduca ramasitele pamantesti ale lui Nyiro József, acuzat de horthysm si fascism, in Romania”. Deci, aviz negativ! Totusi, Szász Jenõ si ai lui cantorasi nu se dau batuti, incapatanandu-se sa afirme: "Il aducem!”. S-o vedem si pe asta!




sursa:  http://www.cuvantul-liber.ro/editorial.asp

AUR , ARGINT , FORME SI TEZAURE

Doua locatii ale Europei , una la est alta la vest

descoperiri ,aur ,argint

un singur popor.

COMPARATI!

Cu detectorul prin Carsium!

Cetatea romană şi romano-bizantină Carsium s-a construit, probabil, peste o fortificaţie getică, încă din a doua jumătate a secolului I p. Chr. La începutul secolului al II-lea p. Chr., în timpul războaielor dacice, în anul 103 p. Chr., împăratul Traian întăreşte fortificaţia cu ziduri din piatră.

Inscripţia inaugurală a cetăţii Carsium
„ În timpul împăratului Nerva Traianus Augustus, învingător al germanilor şi al dacilor, pontif suprem, investit cu puterea tribuniciară a şaptea oară, salutat imperator pentru a patra oară, consul pentru a cincea oară, părinte al patriei, sub Q. FabiusPostuminus, legat imperial de rang pretorian, ala a II Hispanorum (a construit acest castru)”.
   Acum dupa mai bine de 2000 de ani alti cuceritori  ai tarii noastre isi permit sa scormoneasca in trecutul nostru .Doi militari americani  cantonati la baza americana de la Mihail Kogalniceanu ,cu detectoarele de metal ,au purces la o  mica partida de descoperiri arheologice probabil sa ajute arheologii romani .Noroc ca mai sunt romani care  le mai pasa de trecutul poporului si i-au denuntat la autoritati .

Cazul a fost preluat de Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Constanţa, care a sesizat şi Parchetul Curţii de Apel.

Dacii în Analele Francilor

Analele Regatului Francilor (latină Annales regni Francorum, Annales Laurissenses maiores; germană Reichsannalen) reprezintă o serie de scrieri cu caracter istoric, ce ne informează despre regatul francilor și conducătorii acestuia, dar în care găsim şi informaţii despre daci.

Personajul central din aceste scrieri este Carol cel Mare, împăratul francilor. Informațiile din aceste anale sunt prezente și în Analele Sfântului Bertin (latină Annales Bertiniani), scrise în perioada 830-832, în Francia apuseană. În cea răsăriteană, informațiile din Analele Regatului Francilor spuraviețuiesc în manuscrisele numite Annales Fuldenses, de la mănăstirea Benedictină Fulda. Aceste manuscrise au fost scrise aproximativ în aceiași perioadă, ca un răspuns la Annales Bertiniani. În Annales Fuldenses găsim și informații din Annales laureshamenses, scrise la mănăstirea Laurissa. Aceste manuscrise cuprind o perioadă istorică de 100 de ani (703-803) și au fost copiate în 835.

În Annales regni Francorum, cronicarul lui Carol cel Mare, Einhard (1) îi menționează pe daci în regiunea bazinului mijlociu și superior al Tisei, către Morava și izvoarele Oderului, în fosta Iazigie din perioada antică. După o campanie militară victorioasă a lui Carol cel Mare, aflăm că acesta „...s-a întors în Francia în triumf, trecând pe la Daci, Iazigi, Moravi...”(2). Este evident că locuitorii regiunii dintre Pannonia Inferioară și Dacia Traiană, numiți de către franci „daci”, sunt urmașii dacilor liberi din antichitate. (3)

Și geograful anonim din Ravenna atribuie Daciei teritoriul dintre Tisa și Dunăre (4). La vremea acestuia, teritoriul respectiv Avarica Barbaria făcea parte din Khaganatul Avar; geograful informându-ne că „în Dacia (teritoriul dintre Tisa și Dunăre) locuiesc avarii” (5).

Ca și împăratul roman Traian, Carol cel Mare a considerat că nu este în interesul imperiului său să stapânească și Iazigia, urmând ca după cucerirea și desființarea statului avar să-și limiteze granițele Imperiului Carolingian la Dunărea panonică.

Termenul de Dacia mai apare în cronicile francilor, făcându-se referire la triburile slave ale obotriților, care, după spusele lui Einhard, locuiesc în Dacia, fiind numiți și raedenecenti (6). Despre acești slavi aflăm că sunt vecini al bulgarilor, având Dunărea ca linie de marcaj între Dacia si Țaratul Bulgar. Astfel, putem trage concluzia că în secolul al IX-lea, bulgarii nu stăpâneau și teritoriul de la nord de Dunăre, așa cum afirmă istoricii lor.

„DCCCXXIIII. [...] Ipse Aquisgrani, ubi hiemare statuisset, profectus est. Quo eum venisset, allatum est ei, quod legati regis Bulgarorum essent in Baioaria; quibus obviam mittens ipsos quidem usque ad tempus congruum ibidem fecit operiri. Caeterum legatos Abodritorum, qui vulgo Praedenecenti vocantur et contermini Bulgaris Daciam Danubio adiacentem incolunt, qui et ipsi adventare nuntiabantur, ilico venire permisit. Qui cum de Bulgarorum iniqua infestatione quererentur et contra eos auxilium sibi ferri deposcerent, domum ire atque iterum ad tempus Bulgarorum legatis constitutum redire iussi sunt.” (7)

Traducerea fragmentului: "[...] La Aix-la-Chapelle, după sărbătorirea Nașterii Domnului, i se vestește împăratului că au sosit în Bavaria delegații regelui Bulgariei. Trimite înaintea lor, dispunând ca ei să aștepte acolo până la timpul oportun. Vestindu-i-se însă că vin delegații Abodrigilor, în deobște numiți Praedenecenți, care vecini cu Bulgarii, locuiesc în Dacia de la Dunăre, dispune ca aceștia să vină imediat. Ei se plâng de încălcările nedrepte ale Bulgarilor și cer să li se dea ajutor împotriva lor. Sunt trimiși înapoi în țara lor și li se spune să vină la data hotărâtă pentru delegații Bulgarilor.”

Bibliografie

· Bărcăcilă Al., ”Dacia dela Dunăre” a analelor france din secolul al IX-lea. Evenimente și probleme, extras din ”Arhivele Olteniei”, anul XXIII-XXV, nr. 131-148, ianuarie 1944-decembrie 1946, Tipografia Colegiului Național ”Carol I”, Craiova.

· Schnetz Ioseph, Itineraria Romana, volumen alterum, Ravannati anonymi Cosmographia, Lipsiae, 1940.

· Rosamond McKitterick, History and Memory in the Carolingian World, Cambridge University Press, Cambridge, 2004.

· Scholz Bernhard Walter, Nithard, Carolingian Chronicles: Royal Frankish Annals and Nithard's Histories, University of Michigan Press, 1970.

NOTE

(1) Curtean și cronicar franc al Imperiului Carolingian (775-840). A scris în timpul împăraților Carol cel Mare și Ludovic cel Pios.

(2) ”Carolus... per Dacos, Iaziges, Marehenses in Franciam ovans rediit.” Această știre este redată în Res Gestae Avarum din anul 790.

(3) Al. Bărcăcilă, ”Dacia dela Dunăre” a analelor france din secolul al IX-lea. Evenimente și probleme, extras din ”Arhivele Olteniei”, anul XXIII-XXV, nr. 131-148, ianuarie 1944-decembrie 1946, Tipografia Colegiului Național ”Carol I”, Craiova, p.22.

(4) Ioseph Schnetz, Itineraria Romana, volumen alterum, Ravannati anonymi Cosmographia, Lipsiae, 1940, p.V.

(5) Al. Bărcăcilă, op.cit., p.24.

(6) Bernhard Walter Scholz, Nithard, Carolingian Chronicles: Royal Frankish Annals and Nithard's Histories, University of Michigan Press, 1970, p.116.

(7) Al. Bărcăcilă, op.cit., p.12.

Cimitir medieval sub Palatul de Justiţie din Piatra Neamţ

Primele săpături la fundaţia viitorului Tribunal au scos la lumină vestigii din timpul dacilor şi o necropolă din secolele XIV-XV
Muncitorii au dat peste vestigiile istorice de la primele săpături făcute în livada de lângă Şcolile Normale, în locul în care va fi construit Palatul de Justiţie Neamţ.

Lucrările constructorului au fost sistate, s-a anunţat beneficiarul clădirii şi s-a cerut autorizaţia de cercetare arheologică preventivă de la Ministerul Culturii.

„Prima dată s-a descoperit ceramică şi vetrele unor locuinţe carpice, vestigii care au mai fost cercetate şi în anii 1957-1958 şi 1968 de către istoricul Constantin Matasă“, spune Daniel Garvăn, cercetător la Complexul Muzeal Judeţean. Specialiştii spun că locuinţele datează din perioada dacilor liberi, din secolele II-III era noastră.

Cimitir din vremea lui Petru I Muşat

„Am găsit vase întregi sau fragmente, din ceramică cenuşie, lucrată la roată, şi amfore romane. Aşezarea nu e foarte bogată pentru că a fost distrusă de cimitirul înfiinţat mai târziu în zonă, în secolele XIV-XV“, spune şi Roxana Munteanu, directorul adjunct al Complexului Muzeal judeţean Neamţ şi cercetător la Muzeul de Istorie şi Arheologie Piatra Neamţ. Lucrările de cercetare arheologică extinse în aceste zile au scos la lumină, în continuarea aşezării dacice, şase morminte dintr-un cimitir medieval.

„Constructorul ne ajută să decapăm pământul până la 30-40 de centimetri, şi de acolo facem săpătură manuală pentru a identifica scheletele şi rămăşiţele umane din morminte. Se ştia de această  necropolă care datează din perioada domniilor lui Petru I Muşat şi Alexandru cel Bun, pentru că, la săpăturile din anii ’50-’60 au mai fost descărcate 25 de morminte“, mai spune Daniel Garvăn.   

În zona în care au fost descoperite mormintele urmează să fie realizate, spre finalul proiectului, scările de acces la viitorul Palat de Justiţie.

Oasele scoase la iveală sunt fotografiate, incluse în schiţa arheologică şi trimise la Institutul de Antropologie din Bucureşti pentru a fi stabilite detaliile legate de vârstă, sex, şi chiar boli de care au suferit cei înhumaţi în cimitirul medieval.

Pe locul unde se fac săpăturile este proiectat să fie realizat Palatul de Justiţie, clădirea administrativă cu demisol, parter şi şase etaje pentru cele 15 săli de judecată ale Tribunalului şi Judecătoriei Piatra Neamţ.

Necropolă din vremea lui Ştefan cel Mare

Tot în Piatra Neamţ, dar lângă sediul primăriei, în timpul săpăturilor pentru realizarea pasajului rutier subteran, au fost găsite alte vestigii ale unor locuinţe şi o necropolă medievală din timpul domniei lui Ştefan cel Mare. Spre deosebire de descoperirea de la viitorul Palat de Justiţie, vestigiile găsite în zona Curţii Domneşti vor fi conservate şi chiar vor putea fi vizitate de public, deoarece hrubele au fost păstrate în pământ în stare relativ bună timp de peste 500 de ani.





autor: Florin Jbanca

http://www.adevarul.ro/locale/piatra_neamt/neamt-stiri_din_neamt-adevarul-cimitir-tribunal-oase-sapaturi-vestigii_0_696530652.html

Cetatea dacica CICEU

CICEUL - toponim care asimilează o zonă geografică, o cetate şi domeniu medieval - se impune ca un spațiu distinct al Transilvaniei, a cărei istorie multimilenară şi dramatică o ilustrează cu prisosință. Condițiile fizico-geografice-relieful, prin alcătuire şi resurse, clima şi rețeaua hidrografică, flora, fauna şi solurile – au oferit populației autohtone un cadru natural atotcuprinzător pentru stabilitate şi prosperitate economică şi socială. Bibliografia Ciceului însumează zeci de lucrări care fixează locul şi rolul cetăţii în istoria Transilvaniei, îndeosebi în direcţia promovării panromânismului şi ortodoxiei. Căci epoca ei de glorie coincide cu perioada în care s-a aflat în posesia domnitorilor moldoveni - de la Ştefan cel Mare la Alexandru Lăpuşneanu - domnitori care, folosind deopotrivă forţa armelor şi forţa credinţei, au făcut din Ciceu un simbol al luptei pentru unitate istorică, politica şi confesională. Se adaugă astfel un spor de valoare unui spaţiu care, înnobilat de prezenţa străbunilor întemeietori de neam, era oricum un argument al vechimii şi duratei noastre pe aceste meleaguri. Ţara Ciceului, cum i se mai spune uneori, deşi nu există argumente pentru a o considera "o ţară", aidoma celor din alte părţi ale Transilvaniei, conservă urme materiale ale activităţii umane din toate epocile istorice. Din paleolitic şi până în epoca modernă, continuitatea dacică, daco-romană, străromânească şi românească, este perfect, masiv şi indubitabil susţinută cu argumente care nu lasă loc nici îndoielii nici interpretării. Vetre de aşezări şi cimitire, depozite de unelte, arme şi podoabe, ceramică şi fortificaţii, stele funerare şi obiecte paleocreştine, biserici şi cărţi, cântece şi obiceiuri sunt păstrate cu sfinţenie din vremea începuturilor noastre. Lumea Ciceului este un bloc compact şi rezistent al românismului şi ortodoxiei, al ideii de unitate şi libertate, magistral ilustrate prin îndelungata şi rodnica relaţie cu Moldova, prin jertfa lui Grigore Pintea şi a altora aidoma lui. Uimitoarea tărie a acestei lumi, multă vreme asaltată de forţe potrivnice, este zestre strămoşească, este înţelepciune şi dragoste, este capacitate mereu primenită de adaptare la vremuri în care forţa brutală, orgolioasă şi pătimaşă era ridicată deasupra lucrurilor şi firii. Prin darurile ei, zona Ciceului, a atras dintotdeauna atenţia oamenilor şi numai prin ei, CICEUL a putut deveni un reper istoric, un argument al unităţii unui popor cu un destin aparte. 

Descoperirile paleolitice sunt puţine în tot bazinul someşan însă prezenţa unor "lame aurignaciene" la Cepari, Mintiu, Ileanda sau Coldău, sunt dovezi ca încă din paleoliticul superior omul îşi face apariţia în regiune. Descoperirile de obsidiană de la Leleşti reprezintă cele mai vechi urme ale prezenţei omului în zona Ciceului. Odată cu procesul de sedentarizare a comunităţilor neolitice, zona din bazinul inferior al Someşului Mare, va cunoaşte o locuire mai intensă, omul acestei epoci găsind aici condiţii optime de habitat. Numeroasele descoperiri neolitice din bazinul Someşului, îndeosebi topoare, aduc dovezi privitoare la popularea regiunii. Astfel, din punctul „Măgura Ciceului" provine un topor calapod, lucrat din andezit, de formă trapezoidală; de pe locul numit 'Pe Pod" un topor de marnă cenuşiu-roşcată iar de pe platoul de deasupra Văii Mari de la Ciceu Corabia un alt topor de gresie cenuşie, de tipul celor perforate, atribuit tot acestei epoci. În lipsa unor elemente mai concludente, este dificilă încadrarea mai strânsa a acestor descoperiri deşi în zonă descoperirile cele mai numeroase aparţin culturii Starcevo-Criş. Din perioada de tranziţie-eneolitic se semnalează un topor asimetric de secţiune transversal-dreptunghiulară, provenind de pe teritoriul satului Ciceu-Corabia şi care se află expus la Muzeul de istorie al Transilvaniei din Cluj-Napoca. În cadrul săpăturilor arheologice, efectuate pe terasele situate sub "Ciceul Mic", au fost semnalate materiale arheologice, în special ceramică, aparţinând culturii Coţofeni. În Epoca Bronzului întreaga regiune cunoaşte o înflorire deosebită. Mărturie stă în acest sens salba de aşezări situate pe Valea Someşului Mare şi a afluenţilor săi precum şi seria de depozite de bronzuri descoperite la Coldău, Uriu, Agrieş, Perişor, Suciu de Sus, Tg. Lăpuş etc.

 

 

 

 O populaţie numeroasă trăia în aşezări deschise situate pe terasele inferioare ale râurilor (Uriu, Reteag, Ciceu-Mihăieşti) sau pe pantele şi terasele de înălţime (Ciceu- Corabia, Ciceu-Poieni, ( Căianu Mic), ocupându-se cu cultivarea plantelor şi creşterea animalelor iar ca ocupaţii secundare, vânatul şi pescuitul. Pentru localităţile Ciceu- Corabia şi Ciceu-Giurgeşti, literatura de specialitate semnalează unele achiziţii de natură arheologică aparţinând acestei epoci. Astfel, la Ciceu-Corabia au fost descoperite: un topor de luptă din bronz, cu cap emisferic şi un tub pentru fixarea cozii, o brăţară din bronz cu capetele subţiate şi o moneda din argint iar la Ciceu-Giurgeşti, Reteag şi Mihăieşti îndeosebi fragmente ceramice, tot din epoca bronzului. Cea mai bogată aşezare din epoca bronzului şi cea mai bine cunoscută este cea situată pe terasele din jurul stâncii Cetăţii Ciceului. Aici, cercetările efectuate de Muzeul Judeţean de Istorie Bistriţa-Năsăud au dezvelit mai multe complexe de locuire, locuinţe tip bordei, gropi de provizii, din care au fost scoase la iveală numeroase vestigii. Predomină desigur ceramica, vase lucrate cu mâna din pastă grosiera amestecată cu nisip sau paie dar şi numeroase vase dintr-o pastă foarte fină, cu suprafaţa lustruită, de culoare neagră sau portocaliu-roşcată. Decorul acestei ceramici extrem de variat, cuprinde: butoni, brâuri alveolare, incizii meandrice, haşuri, împunsături, caneluri.. La fel de largă este şi gama formelor ceramice: vase mari de provizii, oale, străchini, strecurători, castroane, tăviţe, căni, ceşti, vase cu picior, etc. Pe lângă ceramică apar diverse obiecte din bronz: podoabe, ustensile, unelte iar din locuinţe şi din jurul acestora s-a recoltat o mare cantitate de oase provenind din vânat: urs. cerb mistreţ. În prima epocă a fierului au loc, ample prefaceri în viaţa economică, socială şi etno- lingvistică. O înfloritoare metalurgie a bronzului continuă să se manifeste în prima vârstă a fierului. Numeroasele depozite de bronzuri aparţinând acestui interval, cuprinzând: topoare, spade, dălţi, securi, obiecte de podoabă şi harnaşament, reflectă o stare de nesiguranţă şi de confruntări intertribale. Numărul aşezărilor creşte iar preocuparea pentru gruparea in jurul unor centre fortificate, cum sunt cele de la Dej (Dealul Florilor) sau de la Ciceu-Corabia, devine evidentă. Din prima vârstă a fierului datează Celtul de bronz descoperit în 1978 cu ocazia amenajării terasamentului din apropierea staţiei C.F.R. Reteag precum şi o statuie din piatră de la Ciceu-Mihăieşti ce reprezintă, schematic redat, un luptător încins cu un brâu de care atârnă un pumnal. Astfel de piese apar de obicei în morminte tumulare cimeriene din secolul al VII-lea î.Ch. populaţie pătrunsă în acea vreme în Transilvania. În asemenea împrejurări este probabil distrusă aşezarea de pe „Măgura Ciceului”.A doua epocă a fierului cuprinde perioada progresivă de afirmare şi înflorire a civilizaţiei daco-gete. În bazinul Someşului Mare, o serie de fortificaţii şi aşezări înfloritoare ca cele de la Sărăţel, Şieu-Măgheruş, Arcalia, Uriu, Feleac, Beclean, ne arată caracterul unitar al civilizaţiei dacice şi intensa populare a zonei în această epocă. Cercetările arheologice în locul "Sub Cetate" au scos la lumină o întinsă aşezare dacică. Locuitorii acesteia, agricultori, crescători de animale, meşteşugari, locuiau în case cu una sau două încăperi, ridicate pe o structură de lemn sau în locuinţe adâncite în pământ, semibordeie. Aşezarea îşi începe existenţa în secolul al III-lea î,Ch. şi cunoaşte o dezvoltare îndelungată până la cucerirea romană când dispare în urma unui incendiu. Descoperirea unor materiale romane (fragmente ceramice, monede de la Traian) sugerează contextul şi epoca in care i-a fost întreruptă existenţa. Ceramică lucrată cu mâna şi la roată, unelte şi obiecte de podoabă au fost găsite în cadrul acestei aşezări. Numeroase râşniţe aflate în diferite faze de execuţie şi unelte de pietrar descoperite ne arată că valorificarea acestei resurse (riolitul dacitic), ce se menţine până în zilele noastre, a stat la baza înfloririi acestei aşezări. Toate aceste elemente, bogăţia şi întinderea aşezării, poziţia acesteia în jurul stâncii pe care se va înălţa peste secole cetatea feudală, îndreptăţesc presupunerea că ne-am afla în faţa anticei ARCOBADARA, aşezare nordică a Daciei, menţionată pe Harta lui Ptolomeu, devine tentantă cu atât mai mult cu cât o altă aşezare de proporţiile celei de pe terasele Ciceului nu este cunoscută în zonă. Cucerirea romană marchează începutul unei noi epoci în evoluţia civilizaţiei carpato-dunărene. Pacificată, Dacia este organizată ca provincie romană imperială. Numeroase trupe îi apără graniţele iar coloniştii şi localnicii se străduiesc să-i valorifice cât mai bine resursele. Zona de la unirea Someşurilor se află în spaţiul graniţei Dacice romane. Malul drept al Someşului era supravegheat de trupele din castrele romane de la Căşei şi Ilişua. În jurul acestor castre se dezvoltă puternice aşezări civile, centre economice şi comerciale şi puncte de iradiere a romanităţii în întreaga zonă. Culmea şi colinele Ciceului se află în această zonă de graniţă unde a pulsat în tot timpul stăpânirii romane o intensă vieţuire. De-a lungul colinelor Ciceului trecea ultima linie de apărare romană, alcătuită din turnuri de supraveghere şi semnalizare iar la punctele mai vulnerabile sau mai importante şi din Castella sau Burguri. Pe culmea Ciceului au fost identificate două astfel de turnuri, în punctele „Poniţă” şi „Vârful Muncelului” care, împreună cu altele din jur, asigurau legătura între cele două castre amintite. În legătură cu acest sector de graniţă a Daciei Romane, trebuie reţinut că unitatea militară care staţiona în Castrul de la Ilişua era un divizion vestit de călăreţi: Ala I Frontoniana, adus din regiunea celto-germanică de pe Rin. Abandonarea oficială a Daciei sub Aurelian a produs serioase perturbări în viaţa provinciei. Castrele romane sunt abandonate iar armata retrasă pe linia Dunării. Viaţa economică decade, oraşele îşi pierd rolul de centre economice puternice, societatea se ruralizează, traiul populaţiei devine tot mai modest iar circulaţia monetară tot mai redusă, fără însă a înceta cu totul. Numeroasele mărturii arheologice dovedesc cu prisosinţă că populaţia a rămas pe loc, păstrând matricea romană. Prezenţa unor urme creştine, precum opaiţul de bronz din împrejurimile Dejului, constituie o puternică mărturie pentru continuitatea post-aureliană în zonă. La fel, descoperirea în castrul roman de la Ilişua a unor bordeie amenajate în interiorul fortăreţei părăsite de către trupele romane, conţinând ceramică dacică lucrată cu mâna, denotă o resurecţie a elementului autohton în regiune. Cercetările arheologice întreprinse în punctul „Maieri” de la Ciceu Corabia au dus la identificarea unor aşezări aparţinând de asemenea secolului al IV-lea. Ceramica cenuşie, lucrată la roată, de clară factură romană, ne arată că şi în perioada post-aureliană în acest loc reprezintă o comunitate daco-romană. Începând cu secolul al V-lea îşi fac marcată prezenţa aici primele grupuri de migratori dar despre coabitarea acestora cu băştinaşii se cunosc destul de puţine date. 

CETATEA ZANELOR

 

 

 

 

Ruinele Cetatii dacice, numite Cetatea zanelor, care se afla pe unul din dealurile ce marginesc valea cu acelasi nume, in extremitatea de est a statiunii, pe un promontoriu de stanca numit de localnici Muntele Cetatii, atesta prezenta dacilor si a romanilor pe teritoriul actual al localitatii Covasna , asta asa ca sa moara toti ungurii .

Cercetările efectuate aici au scos la iveală numeroase fragmente de ceramică si monezi datând din perioada dacică şi romană. Cercetătorii cred însă că cetatea a fost construită şi locuită cu mult inainte de aceea perioadă.

Drumul până la cetate durează aproximativ 2 ore pe nişte drumuri forestiere nemarcate insă sunt şi porţiuni destul de abrupte, nefiind recomandat celor cu condiţia fizică neadecvată.

 

Cetatea, situată pe un munte înalt de 930 m, a fost construită atât pentru a fi un centru al comunităţilor dacice din această zonă, cât şi pentru control al intrărilor şi ieşirilor în / dinspre sud – estul Transilvaniei spre sudul Moldovei şi estul Munteniei. Pentru aparare era disponibil un efectiv de aproximativ 200 militari, numarul acestora fiind completat de civilii care aduceau diverse servicii capeteniei care locuia in cetate precum si ostasilor ce o aparau.

Pe terasa de la baza locuiau civilii, pe cea de-a doua isi aveau domiciliul militarii, iar in virful dealului era resedinta capeteniei. Cercetatorii cred ca, dupa modul in care au fost ridicate fortificatiile precum si dupa marimea complexului, era vorba despre o capetenie cu rang inalt.

Lucrările de amenajare au fost impresionante, ele incluzând atât obţinerea unei suprafeţe terasate de aproape 10.000 m2, cât şi ridicarea unor fortificaţii de apărare sau de susţinere a teraselor, de cca. 700 m lungime.

 

Amenajările au cuprins atât tăierea promontoriului, pe care s-a aflat acropola, cât şi amenajarea a 3 – 4 terase, pe laturile de nord, vest şi sud; partea dinspre est este foarte abruptă. Diferenţele de nivel, faţă de acropolă, cât şi dintre terase, sunt de 7 – 8 m.

Acropola, ce includea o suprafaţă de circa 700 m2, a avut o fortificaţie circulară chiar pe baza platoului şi un zid de susţinere la baza acestuia. Acestea impresionează atât prin dimensiuni, cât şi prin modul complicat de construire.

Terasa I– a, cu o suprafaţă de circa 3.000 m2, era mărginită de un zid, lat de 2,20 – 2,50 m, format din doi paramenţi şi emplecton. Pentru paramenţi s-au selectat pietrele mai mari şi cu unele laturi plate, iar ca liant s-a folosit lutul; deocamdată nu s-a observat întrebuinţarea lemnului în structura zidului. În unele zone, paramentul exterior se păstrează pe o înălţime de 1,20 – 1,50 m, format din 10 – 12 asize.

 

Terasa a II – a, include o suprafaţă de peste 3.700 m2. Fortificaţia ei este de aproape 250 m; vestigiile acesteia sunt impresionante, şi ele se evidenţiază pe aproape toată lungimea terasei. Rămâne de văzut dacă este vorba de un zid sau de un val întărit cu piatră.

Terasa a III – a, situată doar pe laturile de vest şi nord ale muntelui, este mai mică, fortificaţia, lungă de cca. 150 m, incluzând o suprafaţă de circa 150 m2.

Nu este exclus ca, până la baza muntelui, dacii să fi amenajat şi alte terase, aşa cum par a sugera observaţiile preliminare.

Dezastrul ecologic din noiembrie 1995 a dus la prăbuşirea, aproape totală, a arborilor, aceştia antrenând între rădăcinile lor părţi din ziduri şi complexe, ca şi inventarul din stratul arheologic.

Cercetările arheologice la acest monument se impun, atât datorită caracterului lor de salvare, cât şi pentru o mai bună cunoaştere a civilizaţiei geto – dacilor din sud – estul Transilvaniei. Deasemenea, o eventuală conservare – restaurare a fortificaţiilor şi a complexelor, va constitui un punct de mare atracţie turistică.